Iahnie de fasole cu carnati si morcovi
PrinteazaIahnie de fasole cu carnati si morcovi din: carnati, fasole boabe, ardei, morcovi, foi de dafin, radacina de patrunjel, faina, patrunjel verde, bulion, sare, piper.
- 300-400 g cârnați
- 1 kg fasole boabe
- 1-2 ardei
- 2 morcovi
- 2 foi de dafin
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 1 lingură făină
- 1 legătură pătrunjel verde
- bulion dupa gust
- sare
- piper
Mod de preparare:
Fasolea se pune în apă rece cu o seară înainte. A doua zi se pune la fiert în apă rece, cu sare. După primul clocot se schimbă apa și se lasă să fiarbă până ce e aproape fiartă fasolea.
Separat, într-o cratiță, se pun cârnații. Zarzavatul și ardeii se curăță, se spală și se taie mărunt. Se pun în cratiță, se adaugă 2-3 cești de apă și se lasă la foc mic să se înăbușe, împreună cu foile de dafin, cam 10 minute.
Se adaugă fasolea scursă, se toarnă bulionul amestecat cu făina și eventual subțiat cu apă și se sărează după gust.
Se dă cratița la cuptor, la foc mediu, până ce mâncarea scade destul de mult. Se servește cu pătrunjel verde presărat pe deasupra și cu salata de gogoșari murați.
Iahnie de fasole cu carnati si morcovi
Pofta buna!