Inghetata cu rom si ciocolata
PrinteazaInghetata cu rom si ciocolata din: frişcă lichidă, zahăr pudră, oua, esneta de rom, ciocolata, ciocolată neagră, sos de ciocolată.
Ingrediente:
- 200 ml frişcă lichidă
- 6 linguri zahăr pudră
- 2 ouă
- câteva picături esenţă de rom
- 200 g ciocolată rasă nu prea fin
- 50 g ciocolată neagră sau de menaj
- 2 linguri sos de ciocolată din comerţ
Mod de preparare:
Baţi frişca spumă tare împreună cu jumătate din zahărul pudră, într-un alt bol, baţi ouăle proaspete cu zahărul pudră care ţi-a rămas.
Amesteci cele două compoziţii, adaugi esenţa de rom şi bucăţelele de ciocolată şi omogenizezi din nou.
Amesteci bine totul şi torni compoziţia pentru îngheţată într-o formă dreptunghiulară de plastic, pe care o introduci în congelator.
După 1 oră, treci îngheţata prin maşina de îngheţată şi o introduci în congelator pentru alte 4-5 ore.
Topeşti la bain-marie 50 g ciocolată neagră, până devine lichidă. O pui într-un poş şi desenezi dantela pe hârtie de copt.
Ca să-ţi fie mai uşor, desenezi modelul pe hârtie obişnuită şi pui deasupra hârtia de copt pe care faci dantela de ciocolată, urmărind cu pxactitate liniile desenate.
Practic, vei redesena modelul, dar de data aceasta cu fir de ciocolată. Introduci desenul în frigider. Este de preferat să faci dantele mici, pentru fiecare porţie de îngheţată.
Din ciocolata rămasă în poş, trasezi pe o fâşie mai lungă (de aproximativ 30 x 8 cm), tot din hârtie de copt, 5 picături mari, cam cât amprenta degetului mare.
Acoperi picăturile cu o altă fâşie de hârtie de copt şi apeşi puţin ciocolata cu degetul, astfel încât să se curbeze uşor. Acestea vor fi petalele florilor pe care le foloseşti ca decor.
Desprinzi pe rând petalele de flori şi le laşi să se întărească la rece. Aşezi îngheţata pe dantela de ciocolată şi o decorezi cu petale de ciocolată.
In mijlocul florii torni sos de ciocolată şi tot cu picături de sos de ciocolată decorezi porţia de îngheţată.
Inghetata cu rom si ciocolata
Pofta buna!