Ingrediente proaspete

Printeaza

Ingrediente proaspeteDovleceii – Indiferent că sunt albi, galbeni sau verzi, numiţi de italieni şi zuc- chini, dovleceii fac parte dintre acele legume care merită toată atenţia noastră. Aduşi în spaţiul european acum câteva sute de ani, dovleceii au o mulţime de proprietăţi nutritive şi terapeu­tice.

Bogaţi în hidraţi de carbon, potasiu, magneziu şi vitamine, dar săraci în glucide şi calorii, do­vleceii constituie o soluţie ideală pentru regimurile dietetice sau specifice afecţiunilor cardio-vasculare. Se pot folosi şi la salate uşoare, de vară, doar fierţi sau înăbuşiţi la aburi.

Vinetele – Vinetele sunt foarte sănătoase pentru organism, însă condiţia este să fie preparate cu cât mai puţină grăsime. Fie că e vorba de salata de vinete, de musaca, de vinetele rumenite în cuptor sau din diverse sufleuri, cantitatea de unt sau ulei se recomandă să fie cât mai redusă, întrucât potenţează efectul nega­tiv asupra ficatului şi bilei.

Zmeura – Se consumă atât crudă, cât şiîn îngheţate, tor­turi, budinci sau tarte. Ceaiul de zmeură este extrem de benefic or­ganismului pentru proprietăţile terapeutice asupra sistemului nervos şi vascular. Zmeura conţine şi numeroşi antioxidanţi, devenind astfel un protector împotriva cancerului.

Pepenii – Datorită conţinutului foarte crescut de apă şi de vitamina C, pepenii verzii sunt prietenii unanim recunoscuţi ai curelor de slăbire. Pepenii galbeni, numiţi şi cantalup, sunt o sursă bogată în licopen, un antioxidant important având rol de protecţie împotriva cancerului. în plus, ambele sortimente de pepene sunt deosebit de indicate pe timp de caniculă. Sunt răcoritoare şi hrănitoare în acelaşi timp.

Caisele – Conţin apă în proporţie de 85%, adie citric, acid malic, sodiu, potasiu, calciu, zaharuri, fier, magneziu, cupru, provitamina A şi multe alte vitamine. O cantitate de 100 g de fruct are aproximativ 40 kilocalorii. O proprietate importantă a acestor fructe este faptul că tonifică sistemul nervos şi sunt recomandate în caz de aste­nie, insomnii, stres sau oboseală. Caisele uscate conţin o cantitate de 3 ori mai mare de betacaroten decat cele proaspete.

Piersicile – Zemoase, aromate şi dulci, pier­sicile sunt o specifice sezonului estival. Se recomandă timp de o săptămână consumul a trei-patru piersici dimineaţa,în loc de mic dejun. O astfel de cură este indica­tă pentru stimularea funcţiilor di­gestive şi menţinerea alcalinităţi sângelui. Sunt la fel de gustoase şi sub formă de suc proaspăt (1 -2 pa­hare, dimineaţa, pe stomacul gol), sau în compot, tarte ori ca fructe confiate. Piersicile au o acţiune binevenită, demonstrată şi în plan extern, hrănind pielea, regene- rând-oşi acţionând excelent în combaterea ridurilor.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.