Irn-Bru
PrinteazaIrn-Bru este o băutură scoţiană fără alcool, produsă de compania AG Barr din Glasgow.
Sloganul său publicitar – Mode in Scotland, from girders – sugerează intenţia de a promova produsul ca o băutură distinctă de sucurile preambalate, în ciuda lipsei alcoolului.
Culoarea sa este galben-portocalie, iar gustul seamănă cu un lichior dintr-un fruct citric dulce, căruia i se adaugă o notă de aer marin.
Irn-Bru a început să fie comercializată în 1901, sub numele de Iron Brew, însă anumite detalii juridice au determinat în 1946 o modificare a felului în care se scrie numele, deoarece termenul Brew se referă la procesul de fermentare a berii, cu care această băutură nu are nimic în comun.
Băutura originală a fost deseori imitată, un fapt care denotă imensa şi constanta popularitate de care se bucură produsul în Scoţia. Ani la rând, Irn-Bru a fost comercializată cu mai mult succes decât cele mai importante mărci de Cola.
Băutura e atât de îndrăgită se scoţieni, încât atunci când a înfiinţat primele filiale scoţiene, compania McDonald’s a fost forţată de opinia publică să-şi reconsidere decizia iniţială de a nu include băutura în meniul ei.
Irn-Bru poate fi servită simplu, cu gheaţă sau mixată cu votcă sau chiar scotch.