Istoria berii

Printeaza

Istoria berii: Berea, băutura preferată a multora, are o istorie fascinantă și bogată, întinsă pe mii de ani și împletită cu culturi și tradiții din întreaga lume.

Vom călători în timp pentru a descoperi rolul berii în diferite civilizații antice, tehnologiile și metodele de producție folosite de-a lungul istoriei, precum și impactul său cultural și social.

Prin această incursiune în istoria berii, ne propunem să înțelegem mai bine cum această băutură a devenit atât de omniprezentă în lumea contemporană și să apreciem bogăția și diversitatea sa într-un mod nou și captivant.

Berea la egipteni şi la babilonieni

La egipteni (începând cam de la anul 3.000 î.C.), berea a avut o importanţă şi o răspândire majore. Se credea că des­coperirea ei se datora zeului Ra, care le dăruise oamenilor berea.

Supuşii farao­nilor erau obişnuiţi încă din copilărie s-o consume, berea fiind considerată deopotrivă aliment şi băutură cu pro­prietăţi terapeutice.

Femeile însărcina­te recurgeau la bere pentru a-i închina libaţii zeiţei Ernenunet, care urma să le ofere lapte din abundenţă în perioada alăptatului.

Dacă mamele nu aveau su­ficient lapte, se obişnuia să li se admi­nistreze copiilor, în perioada înţărcării, bere cu concentraţie alcoolică scăzută sau diluată cu apă şi miere.

In cadrul unei ceremonii de iniţiere, copiii mai măricei primeau o mică amforă, menită să reprezinte cantitatea zilnică de bere care le era permisă.

Egiptenii, precum babilonienii, folo­seau berea pentru a obţine bunăvoinţa divinităţilor: lui Osiris, de exemplu, i se ofereau: o mie de pâini, o mie de căni de bere, o mie de boi şi o mie de gâşte.

Berea avea şi o semnificaţie religioasă şi ritualică: era consumată în timpul funeraliilor, pentru a celebra virtuţile defunctului, şi oferită divinităţii, pentru a-i garanta odihnă liniştită celui trecut în lumea de dincolo. S

e pare că pe piaţa din Babilon, cel mai bogat oraş din vechea Mesopotamie, se găseau nici mai mult, nici mai puţin de douăzeci de varietăţi de bere.

Printre acestea, cele mai răspândite erau:

  • bi-se-bar (bere din orz),
  • bi-gig (bere brună obişnuită),
  • bi-gig-dug-ga (bere brună de calitate superioară) şi
  • bi-kal (produsul cel mai bun)

Chiar şi zeii veneraţi de babilonieni îşi trăgeau forţa din bere, care era dedicată zeiţei Iştar, divinitate de prim rang în panteonul asiro-babi-lonian, zeiţă a războiului şi protectoare a dragostei şi a fertilităţii câmpurilor.

Exista, însă, o privinţă în care egiptenii şi babilonienii se diferenţiau: pentru cei dintâi, berea era un produs indus­trial autentic, pentru cei din urmă – o realizare de tip artizanal.

In deceniul patru al secolului XX, a avut loc o des­coperire de mare însemnătate, privind raportul strâns care exista între lumea egipteană şi bere: săpăturile din zona Tell-Hariri, din Siria, au adus la lumină oraşul Mari şi luxosul palat regal, precum şi o statuie de femeie în mărime natu­rală, aşa-numita Zeiţă-cu-vasul-ţâşnitor, care ţine în mâini un vas pe care sunt gravate simbolurile orzului şi berii.

Un ingenios sistem de conducte interioare lega statuia de o amforă exterioară, de unde provenea berea zythum, care ieşea apoi din vas.

Sistemul dovedea adevărata revărsare a fluviilor de bere la mesele faraonilor. în Egipt, declinul producţiei de bere a început în secolul VII d.C, când regatul a intrat sub stăpânire musulmană, iar consumul de alcool a fost interzis.

Intre timp, faima berii se răspândise într-o mare parte a Europei, alături de cultura cerealelor.

Dacă în zonele mai friguroase viţa-de-vie creştea cu dificultate, grâul şi orzul erau cultivate cu succes în orice climă: diversitatea climatică a fost cea care a determinat diviziunea dintre nord şi sud în privinţa producţiei de băuturi al­coolice.

Istoria berii

 

Berea Guinness

Berea Pils

 

 

Savurati!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.