Istoria whisky-ului – Scoţia

Istoria whisky-ului – Scoţia – Izbucnirea Războiului de Independenţă irlandez, început cu revolta de la sărbătoarea de Paşte din aprilie 1916, a dat o primă lovitură grea exporturilor de whiskey irlandez.

După ani de dezordi­ne socială, marcaţi de revolte independentiste şi represiuni engleze imedia­te, tratatul care, pecetluind împărţirea insulei în Irlanda de Nord – supusă pu­terii engleze – şi Republica Irlanda, ar fi trebuit să pună capăt conflictului nu a făcut decât să înăsprească facţiunile opozante până la a le aduce într-un război civil.

Unul dintre efectele colate­rale ale ostilităţilor reînnoite a fost con­flictul comercial dintre Irlanda şi Rega­tul Unit: de partea ambilor rivali s-au constituit bariere vamale care au con­dus la definitivarea crizei de vânzare şi distribuţie a whiskey-ului irlandez, nemaifiindu-i deschisă acestuia decât piaţa americană.

Avântul Prohibiţionismului în Statele Unite (1919), care decreta in­terdicţia de a produce şi a importa cu scopul de a pune capăt unui alcoolism care nu mai avea margini, a reprezen­tat a doua lovitură grea pentru comerţul whiskey-ului irlandez: multe dintre mi­cile distilerii au fost constrânse să-şi închidă porţile, în timp ce acelea mai mari au fost nevoite să reducă semnifi­cativ producţia.

Când Prohibiţia a fost abrogată, în 1933, Irlanda s-a dovedit nepregătită să satisfacă noua cerere a ame­ricanilor, lăsând o bună parte a pieţei verilor scoţieni, care au avut astfel oca­zia să impună blended-ul lor peste ocean.

Abia în 1966 a urmat primul semn de revenire, când trei dintre cele patru distilerii încă active în Irlanda, Cork, Po­wer şi Jameson au fondat Irish Distillers Company.

Istoria whisky-ului – Scoţia

Primii care au făcut din whisky o sursă de venit au fost locuitorii din Highlands, unde creştea din abundenţă orzul nece­sar producţiei de băuturi distilate.

Pri­mul semn al schimbării a venit în 1505, când autorităţile din Edinburgh au rezer­vat dreptul de a fabrica băuturi alcooli­ce distilate chirurgilor şi bărbierilor, da­torită proprietăţilor medicinale care erau atribuite acestora.

Cu toate că pri­mele umbre se aşternuseră asupra des­tinului whisky-ului scoţian, pe tot par­cursul secolului al XVI-lea, concomi­tent cu perfecţionarea tehnicilor de dis­tilare înregistrate mai peste tot, în Scoţia producţia de spirtoase a crescut în mod exponenţial.

In acelaşi timp, excesele producţiei şi ale consumului de whisky avură efecte nefaste, printre care diri­jarea în mod excesiv a cerealelor înspre distilare, în detrimentul aprovizionării alimentare, şi degradarea socială dato­rată exceselor.

In 1579, Parlamentul scoţian a interzis distilarea, limitând-o la câteva persoane private în scop strict personal. Pe fondul acestor prime res­tricţii, în 1644, Carol I, rege al Angliei, a impus prima dintr-o serie de taxe aplicate băuturilor distilate.

In 1707, Union Act pecetluia unirea Angliei, ţării Galilor şi Scoţiei într-o unică suveranitate, Regatul Unit. Inte­grarea a avut consecinţe imediate şi asupra producţiei de whisky, deoarece imediat a fost instituit un organism anex, Board of Excise, cu rolul de a controla producţia şi de a percepe taxele pentru băuturile alcoolice distilate.

In 1713, Par­lamentul englez a pus o nouă taxă asupra malţului scoţian, care a fost mărită în 1725, în timp ce nobililor englezi le-a fost făcută concesia de a distila pentru consumul propriu.

Istoria whisky-ului – Scoţia

Toate acestea au provocat imediata reacţie a populaţiei din Highlands, un loc ales de numeroase distilerii. Fiind vorba de un teritoriu greu accesibil pen­tru inspectorii guvernului englez, acti­vitatea clandestină a prosperat dând naştere unei înfloritoare contrabande.

S-a estimat că în Edinburgh existau pes­te 400 de distilerii ilegale spre sfârşitul lui 1700, faţă de numai 8 autorizate.

Adevăratul război al whisky-ului s-a dezlănţuit la propriu după bătălia de la Culloden, în apropiere de Inverness, unde englezii i-au învins pe reprezen­tanţii clanurilor din Scoţia.

Din acel moment accesul pe piaţa engleză a fost permis numai distileriilor legale din Lowlands, care, pentru a scăpa de noile taxe, schimbaseră între timp malţul cu alte cereale mai ieftine.

La insistenţa distileriilor engleze, pre­sate concomitent de importurile clan­destine din Highlands şi de fluxul con­stant provenit din Lowlands, guvernul a fost forţat să voteze, în 1784, Wash Act, prin care taxele urmau să fie aplicate proporţional cu capacitatea alambicuri­lor.

Legea nu a produs efectul sperat: importul de whisky scoţian, fie legal, fie clandestin, a continuat să prolifere­ze.

Pentru a stăvili fenomenul, guver­nele engleze care au urmat au crescut ulterior taxele, cu o escaladare care a avut drept unic rezultat extinderea fenomenului de contrabandă şi în  Lowlands, care fusese scutit până în acel moment.

Abia odată cu Excise Act din 1823, la un an după vizita oficială a lui George al IV-lea la Edinburgh din vre­mea când au fost alungaţi Stuarzii, ta­xele pentru whisky au fost readuse la un nivel tolerabil.

Această măsură de prevedere a marcat sfârşitul distilării ilegale şi a coincis cu zorii revoluţiei industriale; antreprenorii au început să construiască distilerii dintre cele mai moderne şi producţia a cunoscut o reluare notabilă, inclusiv din punct de vedere calitativ.

Distileria Glenlivet, condusă acum de fostul contrabandist George Smith, a fost prima reintrată în legalitate.

Sub conducerea unor geniali antrepre­nori precum George Ballantine, Arthur Bell, James Buchanan, James Chivas şi mulţi alţii, Scoţia s-a lansat în cucerirea pieţei engleze şi nu numai, în 1877, pe fondul elanului regăsit, prin­cipalele fabrici au constituit Distiliers Company Limited (DCL) cu scopul de a-şi proteja interesele lor comune.

Chiar şi astăzi, această societate este unul din motivele succesului mondial al whisky-ului. Norocul băuturilor distilate a fost pecetluit şi de răspândirea printre viile franceze, în 1880, a filoxerei, o boală a viţei care a dus aproape la dis­pariţia brandy-ului, ceea ce a fost în avantajul distilatorilor de peste Cana­lul Mânecii. In 1900, marea parte a distileriilor în activitate foloseau pro­dusele proprii aproape exclusiv pentru blended.

Distileriile de whisky de malţ au fost treptat cumpărate de casele de producţie de blended şi distilatele lor amestecate cu gram whisky pentru a crea combinaţii cu costuri productive modeste, destinate să se impună pe piaţă.

Doar recenta redescoperire a whisky-ului de malţ de către public a făcut ca multe distilerii să iasă pe piaţă cu sticle de producţie proprie.