Istoria whisky-ului – Whiskey irlandez

Istoria whisky-ului – Whiskey irlandez – Deşi originile whiskey-ului irlandez merg până în timpuri chiar mai înde­părtate, pe vremea reginei Elisabeta I (1558-1603) preţioasa băutură distilată a cunoscut prima sa perioadă de adevă­rată dezvoltare, ajungând să câştige binecuvântarea reginei în persoană.

Prima licenţă oficială de distilare, dată distileriei Old Bushmills din co­mitatul Antrim, a urmat în anul 1608, la doar câţiva ani după sfârşitul dom­niei Elisabetei I.

Drumul succesului chiar în afara patriei părea deja bătut, când, în 1661, guvernul englez a de­cis să pună o taxă pentru whisky.

Acest eveniment care în Scoţia a avut gra­ve consecinţe pe planul legalităţii, deoarece au proliferat distileriile clan­destine, nu a dăunat în mod direct producţiei irlandeze (cel puţin câtă vre­me Irlanda a rămas independentă), dar a influenţat negativ posibilitatea distribuirii produsului.

Inceputul unei adevărate industrii a whisky-ului, concomitent cu dispariţia de pe piaţă a micilor distilerii şi a produ­cătorilor clandestini, a fost în 1823, când Parlamentul englez a dat o lege ce favo­riza producătorii care aveau alambicuri cu o capacitate mai mare de 160 de litri.

Istoria whisky-ului – Whiskey irlandez: Dintre celelalte 150 de distilerii împrăş­tiate pe tot teritoriul, s-au remarcat ime­diat două societăţi de tip familial din Dublin, John Jameson & Son şi John Power & Son: profitând de noile oportu­nităţi date de revoluţia industrială şi de progresul transportului maritim şi feroviar, amândouă au beneficiat de o creş­tere semnificativă inclusiv peste ocean, marcând revenirea whiskey-ului irlan­dez, care a început să se impună în întreg imperiul britanic şi în Statele Unite.

Răspunsul producătorilor scoţieni nu s-a lăsat aşteptat. în 1853, distileria Glenlivet a adoptat alambicul cu coloană, inven­tat de Aeneas Coffey, fost inspector la vama din Dublin. Ingeniosul distilator a permis producerea cu cheltuieli redu­se şi în mod neîntrerupt a alcoolului din cereale (grain whisky), un spirtos uşor, făcut în mare parte cu cereale fără malţ.

Acest alambic, boicotat de marile disti­lerii din Dublin care se temeau că le-ar denatura produsul, renumit pentru aro­ma caracteristică, i-a îmbogăţit în sdiimb pe producătorii scoţieni, care, ameste­când grain whisky-ul cu câteva tipuri de single malt au creat, la finele anilor ’60 ai secolului optsprezece, primele ames­tecuri blended scotch whisky, menite să facă pe plac consumatorilor.

In ciuda presiunilor distileriilor irlan­deze, care cereau ca un asemenea ames­tec să nu se poată numi whisky, în 1909, Parlamentul englez a dat dreptate scoţienilor, meniţi din acel moment să cucerească întreaga lume cu produsul lor inovator. 

Cu toată concurenţa acerbă, care la începutul lui 1900 făcuse să scadă numărul distileriilor irlandeze active la numai 30, în anii care au urmat whisky-ul irlandez devine una din băuturile preferate în Statele Unite, cu peste 400 de etichete prezente pe piaţă.

Dacă Irlanda se putea lăuda în acele vremuri cu poziţia de principal producător de whisky în lume, nu a mai durat mult până când două evenimente importan­te i-au decretat căderea: Războiul de Independenţă irlandez şi avântul Prohibitionismului în Statele Unite.