Lamaita

Originară din America dc Sud, această plantă a fost adusă în Europa de către conchistadorii suanioli în secolul al XVII-lea. Aici şi-a dobândit renumele pentru uleiurile sale parfumate, folosite pe scară largă în cosmetice şi diverse amestecuri.

Planta este folosită cu scop medical, în cantităţi mici, pentru a alina congestia bronhiilor, indigestia şi greaţa.

In bucătărie, frunzele se folosesc pentru a adăuga un gust dulce de lămâie mâncărurilor, în lipsa lămâilor proaspete. Frunzele pot fi culese oricând, dar cel mai bine e s-o faceţi înainte ca planta să înflorească.

Lamăiţa este o plantă înaltă, fusiformă, cu o înălţime de 0,5-1,2 metri în în condiţii de climă temperată. Are frunze lungi şi ascuţite, de o consistenţă aspră, cu o nervură centrală groasă, care cresc dintr-o tulpină lemnoasă. Lămâiţa face flori mici, albe şi mov, grupate în mănunchiuri; înfloreşte vara târziu.

O puteţi pune în ceaiul de plante pe care îl beţi rece sau fierbinte, ori într-un punci cu gust răcoritor de lămâie, sau adăugaţi frunzele în compoziţia limonadei proaspete.

Tocaţi frunzele verzi şi puneţi-le în deserturi, compoturi sau în zahăr, pentru a-l presăra pe diverse prăjituri. Adăugaţi câteva frunze la peştele preparat la cuptor, pentru aromă.

Lămâiţa poate fi adăugată şi în castronul de spălat mâinile, pentru un miros plăcut. Câteva rămurele sunt perfecte pentru a decora cu succes un castron cu gheaţă pentru servirea şerbetului de lămâie sau din alte citrice.

Frunzele de lămâiţă pot fi uscate şi rămân proaspete mai multe luni dacă sunt păstrate în mod corespunzător. Păstraţi-le în ulei şi oţet pentru a da un strop de aromă de lămâie sosurilor pentru salate şi marinate.

Lamaita