Lasagna cu branza si seminte de pin
PrinteazaLasagna cu branza si seminte de pin din: foi de lasagna, morcovi, spanac, usturoi, ceapa, mozzarella, salata verde, rucola, seminte de pin, ulei, sare, piper, unt, lapte, faina.
Ingrediente:
- 1 pachet foi de lasagna (20 de foi)
- 4 morcovi mari
- 300 g spanac congelat
- 1 căţel de usturoi
- 1 ceapă mică tocată mărunt
- 300 g mozzarella
- 20 g parmezan
- salată verde, rucola (pentru decor)
- 50 g seminţe de pin
- ulei
- sare
- piper
Ingrediente pentru sos:
- 50 g unt
- 400 ml lapte
- 1 lingură de făină
- sare, piper
Mod de preparare:
Rade morcovii şi căleşte-i împreună cu ceapa şi usturoiul tocate. Amestecă şi lasă pe foc până se topeşte ceapa.
Spre final, adaugă spanacul (cel congelat are nevoie de doar câteva minute). Potriveşte de sare şi piper.
Pune foile în apă clocotită şi ţine pe foc până când se ridică la suprafaţă.Pregăteşte sosul.
Fierbe laptele la foc mic în jur de cinci minute. Separat, într-o crăticioară, topeşte untul şi amestecă făina cu telul. Adaugă sarea şi piperul.
Incorporează laptele treptat şi fierbe cinci minute, amestecând continuu. Dacă nu are consistenţă moale, adaugă lapte fierbinte.
Unge tava cu ulei. Aşază foile de lasagna, apoi pune pe fiecare strat din amestecul de legume şi mozzarella rasă. Toarnă sosul.
Rade parmezan pe ultimul strat. Introdu 20 de minute la cuptor.
Când serveşti, decorează cu seminţe de pin prăjite dinainte.
Lasagna cu branza si seminte de pin
Pofta buna!