Lasagna rapida cu pui

Printeaza

Lasagna rapida cu pui din: carne de pui, spanac, mozarella, cascaval, unt, rosii, ceapa, vin, usturoi, nucsoara, smantana, sare, piper.

Ingrediente:Lasagna rapida cu pui

  • 200 g foi lasagna (sau 250 g foi proaspete)
  • 500 g carne tocată de pui
  • 500 g spanac
  • 300 g mozarella
  • 100 g caşcaval
  • 2 linguri unt
  • 1 cutie cuburi de roşii (400 g)
  • 1 ceapă medie tocată
  • 100 ml vin alb sec
  • 1 căţel usturoi
  • nucşoară rasă
  • 3 linguri smântână
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Incingeţi cuptorul la treapta 6. Pregătiţi foile conform indicaţiilor de pe ambalaj.

Incingeţi uleiul într-o cratiţă şi căliţi ceapa cca 4 min, la foc mediu, amestecând mereu. Adăugaţi carnea, măriţi focul şi continuaţi, amestecând mereu, până scade sucul lăsat de carne, circa 5 minute.

Turnaţi roşiile, amestecaţi. Reduceţi focul, acoperiţi şi lăsaţi să fiarbă înăbuşit cca 15 min. Amestecaţi frecvent, să nu se lipească. Luaţi de pe foc, săraţi, piperaţi, condimentaţi cu nucşoară.

Intre timp, opăriţi 1 min spanacul în apă clocotită cu sare. Scurgeţi în strecurătoare. Tăiaţi toată brânza felii. Tăiaţi pe jumătate căţelul de usturoi, frecaţi cu el o tavă mică, înaltă de cca 5 cm).

Ungeţi cu ulei tava, aştemeţi un strat de foi, stropiţi cu smântână, acoperiţi cu un strat subţire de spanac, pudraţi cu sare şi piper, acoperiţi cu felii de caşcaval, continuaţi cu un strat subţire de carne, acoperiţi cu mozarella apoi cu un rând de foi.

Reluaţi de două ori operaţia şi acoperiţi al patrulea rând de foi cu mozarella.

Lăsaţi la copt 25-30 minute, sau până se rumeneşte frumos.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.