Legume cu smântână la cuptor
PrinteazaLegume cu smântână la cuptor din: dovlecei, praz, conopida, cartofi, usturoi, oua, branza de vaci, smantana, cimbru, unt, pesmet, sare, piper si sfecla rosie.
Ingrediente:
- 2 dovlecei
- un fir de praz
- o conopidă mică
- 4 cartofi
- 2 căţei de usturoi
- 3 ouă
- 300 g brânză de vaci
- 300 ml smântână
- o lingură cu cimbru
- 50 g unt
- 2 linguri cu pesmet
- sare
- piper
- sfeclă roşie
Mod de preparare:
Cartofii se spală şi se fierb în apă cu sare. După ce s-au răcit puţin, se curăţă de coajă şi se taie cuburi.
Conopida se rupe în bucheţele mai mici, se fierbe în apă cu sare şi se lasă să se răcească.
Dovleceii se spală, se taie rondele, se presară cu sare şi se pun într- o strecurătoare.
Usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt. Prazul se curăţă de frunzele veştede, se spală şi se taie rondele subţiri.
Smântână se amestecă bine cu brânza de vaci şi ouăle, sare şi piper după gust. Se adaugă cimbrul, legumele fierte, dovlecelul, prazul şi usturoiul.
Se unge o formă adâncă cu unt, se presară pesmetul şi se toarnă amestecul de legume cu brânză de vaci şi smântână.
Se introduce forma în cuptor şi se coc la foc mediu până devin aurii la suprafaţă şi nu mai curge compoziţia.
Se servesc calde sau reci, simple sau cu salată de sfeclă roşie.
Legume cu smântână la cuptor
Pofta buna!
sunt asa bune, o sa mai fac
SI mie-mi plac