Linguine cu carne de crab

Printeaza

Linguine_cu_carne_de_crab_05Pentru a pregăti acest preparat simplu, dar foarte gustos, cu paste făinoase, singurul efort pe care trebuie să-l faceţi este să căutaţi la magazin un crab întreg viu. Dacă nu vă pricepeţi să-l tranşaţi, atunci mai bine căutaţi nişte carne de crab proaspătă (nu din conservă) albă şi maro.

Aromatizaţi nişte ulei de măsline călind în el puţin usturoi dat pe râzătoare şi nişte ardei iute roşu tocat foate mărunt, apoi adăugaţi carnea de crab. Amestecaţi mereu, ca să nu se prindă; carnea trebuie prăjită câteva minute.

Turnaţi apoi nişte vin alb sec, care va face ca bucăţile care s-au prins de tigaie sa se desprindă, şi lasaţi-l să fiarbă la foc mic pânâ scade cam la jumătate. Asezonaţi amestecul cu sare, piper şi pătrunjel, apoi amestecaţi-l bine cu nişte linguine fierte. Dacă vă place, radeţi deasupra şi parmezan.

In unele versiuni ale pastelor linguine cu carne de crab, odată cu vinul se adaugă şi smântână, dar nu este absolut necesar, întrucât carnea de crab are o aromă bogată şi fără acest adaos.

Linguine_cu_carne_de_crab_04

Linguine cu carne de crab

Linguine_cu_carne_de_crab_07

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.