Macrou in aspic
PrinteazaMacrou in aspic din: macrou, morcovi, ceapa, marar, otet, gelatina, lamai.
Carnea de macrou este extrem de nutritivă. Este o sursă bogată de proteine de înaltă calitate, acizi grași omega-3 (inclusiv EPA și DHA), vitamine (cum ar fi vitamina D și vitamina B12) și minerale (cum ar fi seleniu și iod). Consumul de macrou poate contribui la promovarea sănătății inimii, îmbunătățirea funcției cognitive și a sistemului imunitar.
Macroul poate provoca reacții alergice la unele persoane sensibile la pește. De asemenea, din cauza conținutului său de mercur, se recomandă să se limiteze consumul de macrou în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, precum și al copiilor mici.
- 2 bucăţi macrou
- 120 g morcovi
- 40 g ceapă
- 1 l apă
- 10 g sare
- 3-4 fire mărar
- 10 ml oţet de mere
- 25 g gelatină
- 5-6 felii lămâi
- ulei, pentru uns
Mod de preparare:
Pui la fiert bucăţile de peşte împreună cu morcovii curăţaţi şi feliaţi şi cu ceapa tocată.
Adaugi sarea şi când peştele este fiert îl scoţi, îl tai pe jumătate şi îl dezosezi. Scoţi morcovii şi ceapa şi laşi să se răcească apa în care au fiert.
Prepari gelatina conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi o adaugi împreună cu oţetul peste zeama călduţă.
Ungi cu ulei o tavă de cozonac. Pui morcovii, peştele, mărarul, feliile de lămâie şi torni aspicul.
Laşi la rece şi serveşti cu mărar.
Pofta buna!