Macrou cu orez si fasole verde
PrinteazaMacrou cu orez si fasole verde din: macrou, orez, fasole verde, ulei, capere, rosii, oregano, ardei iute, patrunjel, sos de branza, usturoi, lamaie, sare, piper.
- 4 bucăţi de macrou
- 140 g orez
- 200 g fasole verde
- 50 ml ulei de măsline
- o lingură cu capere
- 200 g roşii cherry
- o linguriţă cu oregano uscat
- un ardei iute
- o legătură de pătrunjel
- 200 ml sos de brânză
- doi căţei de usturoi
- o lămâie
- sare
- piper
Mod de preparare:
Macroul se eviscerează, se curăţă de capete, se spală, seşterge cu un şervet absorbant şi se condimentează.
Se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se presară cu capere, ardei iute tocat, pătrunjel tocat, suc de lămâie şi se coace la foc mediu 25-30 de minute.
Roşiile se spală, se scurg, se taie in jumătăţi şi se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Se stropesc cu ulei, se condimentează, se presară cu oregano şi usturoi tocat mărunt sau pisat. Se coc la foc mediu spre iute zece minute, apoi se pun lângă macrou.
Orezul se fierbe cu puţin ulei, sare şi piper circa 35 de minute, se amestecă împreună cu fasolea verde tăiată bucăţele, pătrunjel tocat şi se serveşte alături de peşte şi roşii, stropite cu sosul de brânză rece.
Macrou cu orez si fasole verde
Pofta buna!