Mancărică de fasole verde cu usturoi şi mămăliguţă
PrinteazaMâncărică de fasole verde cu usturoi şi mămăliguţă: fasole verde, ceapa, ulei, usturoi, rosii, arde gras, marar, sare, malai, apa.
Ingrediente:
- 500 g fasole verde
- 1 ceapă mare
- 100 ml ulei
- 3-4 căţei de usturoi
- 3-4 roşii
- 1 ardei gras
- 1 lingură mărar fin tocat
- sare
- mălai
- apă
Mod de preparare:
Cureţi fasolea verde de capete, o speli şi o pui la fiert în apă clocotită.
După câteva clocote, o scurgi şi o pui din nou la fiert, împreună cu ceapa tocată mărunt, pentru 20-25 de minute, până scade apa.
Când fasolea este fiartă, adaugi roşiile curăţate de pieiliţă şi date pe râzătoare, usturoiul zdrobit bine şi mărarul tocat mărunt.
Pentru un gust deosebit, adaugi ardeiul copt în cuptor, curăţat de pieliţă şi tăiat feliuţe subţirele.
Mai laşi să dea un clocot cu câteva linguri de apă fierbinte, adaugi şi uleiul şi apoi iei de pe foc.
Ţii la cald sub capac, să-şi lase aromele.
Faci o mămăliguţă pripită din 200 g mălai, sare şi 600 ml apă, în felul următor: pui ceaunul cu apă la fiert.
Când apa este fierbinte, pui sare şi presari puţin mălai.
La primele clocote adaugi mălaiul, lăsându-l să cadă în ceaun sub formă de ploaie şi amestecând continuu cu lingura de lemn.
Când mămăliga este destul de fiartă, o strângi dinspre margini şi o mai laşi câteva secunde pe foc.
După ce au mai răbufnit de câteva ori aburii, răstorni mămăliga pe un suport curat de lemn şi o servesti cu mâncărică de fasole.
Mancărică de fasole verde cu usturoi şi mămăliguţă
Pofta buna!