Marmeladă de lămâie

Printeaza

O reteta de marmelada de lamaie din: lamaie si zahar granulat.

Ingrediente:Marmeladă de lămâie

  • 1 kg de lamai necerate
  • 2 kg de zahar granulat

 

Mod de preparare:

Se răceşte o farfurioară la frigider pentru a se verifica punctul de stabilizare al gemului. Se spală lămâile şi se îndepărtează năsturelul din partea de sus, prin care s-au prins de lăstar. Se pun într-o cratiţă mare cu 2,5 litri de apă. Se aduce la punctul fierbere, apoi se acoperă cratiţa şi se lasă la foc mic 2% ore sau până ce cojile de lămâie sunt fragede şi pot fi uşor străpunse cu furculiţa.

Când lămâile s-au răcit suficient să poată fi mânuite, se scot din cratiţă. Se măsoară lichidul pentru gătit-vei avea nevoie de 1,5 litri în total. Dacă nu-ţi ajunge, completează cu apă.

Dacă ai prea mult, se aduce la punctul de fierbe şi se scade până la cantitatea cerută. Se taie lămâile pe jumătate şi se scot sâmburii – se pun deoparte, împreună cu toată zeama de lămâie care se scurge în acest proces.

Se taie coaja şi miezul de lămâie în fâşii, după cum îţi place de subţire sau de gros. Toate acestea se pun, împreună cu toată zeama, înapoi în cratiţă. Se aşază sâmburii într-o bucăţică de pânză, se leagă cu sfoară şi se pun în cratiţă, deoarece ajută la procesul de stabilizare a gemului.

Se adaugă zahărul şi se aduce la punctul fierbere, amestecând până s-a dizolvat complet. Se fierbe la foc iute 20 de minute, până ce s-a atins punctul de stabilizare.

Se verifică acest punct scurgând un pic de marmeladă pe farfurioara răcită în frigider şi lăsând să se răcească un minut. Se atinge uşor marmelada cu degetul.

Dacă aceasta se încreţeşte, s-a atins punctul de stabilizare; dacă nu, se continuă fierberea şi se mai verifică peste câteva minute. Se lasă la răcit 5-10 minute (asta va preveni scufundarea fâşiilor de lămâie la fundul borcanului), se scoate săculeţul de pânză, apoi se amestecă uşor într-o singură direcţie, pentru a se îndepărta orice spumă (bulele i de aer de la suprafaţă). Se toarnă gemul în borcane sterilizate, călduţe, şi se sigilează imediat.

Marmeladă de lămâie

Marmeladă de lămâie

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.