Mazăre cu mentă sott’olio

Printeaza

Mazăre cu mentă sott’olio din: mazare, menta, sare de mare, iper, lamaie, ulei de masline extravirgin. Este o metodă fantastică de a găti mazărea.

In italiană, sott’olio înseamnă „sub ulei” şi, în general, când o serviţi în acest fel, mazărea trebuie să fie rece sau la temperatura camerei, fiind o mâncare de vară.

Ingrediente:

  • 4-6 mâini bune de mazăre proaspătă sau congelată
  • o legătură mică de mentă proaspătă
  • sare de mare şi piper negru proaspăt măcinat
  • o lămâie sau oţet de vin roşu sau alb
  • 200 ml ulei de măsline extravirgin de bună calitate

 

 

Mod de preparare:

Puneţi mazărea într-o cratiţă rece. Aşezaţi deasupra legătura mică de mentă, apoi turnaţi apă clocotită cât să acopere mazărea şi menta.

Puneţi cratiţa la foc iute şi acoperiţi-o. Fierbeţi mazărea până când se înmoaie suficient; ar trebui să dureze doar două minute.

Scurgeţi-o imediat într-o strecurătoare, apoi puneţi mazărea şi menta într-un bol pentru salată.

Presăraţi cu puţină sare şi piper negru proaspăt măcinat, apoi stoarceţi nişte zeamă de lămâie sau turnaţi oţet de vin roşu sau alb, de bună calitate.

Acoperiţi mazărea şi menta cu ulei de măsline (folosiţi un ulei de foarte bună calitate, pentru ca rezultatul final să fie pe măsură) şi amestecaţi.

Puneţi vasul deoparte o jumătate de oră, ca să se combine aromele.

Mazărea gătită în acest fel poate fi servită în cele mai diverse moduri: cu peşte la grătar, bruschetta sau crostini, cotlete de miel sau de porc la cuptor sau la grătar pui fript.

Boabele de mazăre cufundate în uleiul verde-gălbui sunt încântătoare.

 

Mazăre cu mentă sott’olio

 

Pofta buna!

 

 

 

 


poate iti place si:

retete

Piure de mazare

Piure de mazare din: unt, praz, mazare, menta, supa de pui, smantana, nucsoara, sare, piper. Ingrediente: 1-2 linguri unt 1 fir praz, feliat 225 gr mazare inghetata 1 crenguta menta 150 ml supa de pui 45 ml smantana 1 praf nucsoara sare si piper, dupa gust   Mod de preparare: Topiti untul intr-o tigaie, adaugati […]

 

 

 

Pofta buna!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.