Merluza a la Gallega

Printeaza

Expresia a la Gallega, care se regăseşte în denumirea mai multor mâncăruri spaniole, înseamnă “gătit în stilul specific provinciei Galiţia”, o regiune din nord-vestul Spaniei.

Merluza înseamnă în limba spaniolă “merluciu”, peştele preferat al spaniolilor.

Acest preparat culinar, care se pregăteşte într-un vas de lut tradiţional, cu mânere, care se numeşte cazuela, constă dintr-un strat de ceapă călită cu usturoi şi boia de ardei, peste care se pun felii de cartofi şi ardei roşii dulci tăiaţi mărunt.

Acest amestec se pune la fiert în vin alb şi apă, până ce cartofii sunt aproape gata. Apoi, deasupra se pun fileurile de merluciu condimentate, care urmează să fiarbă în sosul de legume până se pătrund bine.

Intr-o altă variantă, vasul cu peştele şi legumele este dat apoi la cuptor.

Cei care cred că nici o mâncare spaniolă nu este completă fără chorizo vor fi încântaţi să afle că, odată cu legumele, în această mâncare se pot pune şi mici bucăţele din acest cârnat condimentat, sosul având deja o culoare roşie intensă de la ardei şi de la boia.

Pentru prepararea acestei mâncări se preferă carnea de la mijlocul peştelui.

 

Merluza a la Gallega

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.