Mini-pizza cu ardei, sunca si cimbru
PrinteazaMini-pizza cu ardei, sunca si cimbru din: făină, apă călduţă, sare, drojdie, ulei de măsline, untdelemn, bulion, cimbru uscat, caşcaval, şuncă sau salam, porumb din conservă, ceapă, ardei, ou.
Ingrediente:
- 500 g făină
- 250 ml apă călduţă
- sare
- 25 g drojdie
- 4 linguri ulei de măsline
- 1 lingură untdelemn pentru tavă
Pentru umplutură:
- 200 g bulion
- 1 linguriţă cimbru uscat
- 150 g caşcaval
- 150 g şuncă ori salam
- 150 g porumb din conservă
- 1 ceapă mică
- 1 ardei
- 1 ou pentru uns
Mod de preparare:
Pentru aluat, cerni făina într-un castron şi în mijloc pui drojdia dizolvată în apa călduţă.
Amesteci apoi toate ingredientele şi le frămânţi bine, pentru 10 minute.
Laşi aluatul să dospească la cald, pentru aproximativ 30 de minute. Intre timp, razi caşcavalul şi tai şunca în cubuleţe.
Cureţi ceapa şi ardeiul şi le tai mărunt.
Pe planşeta presărată cu făină, întinzi aluatul în strat de 4-5 mm şi îl ungi cu bulion.
Presari uniform cimbrul, caşcaval ras, ceapa, ardeiul, porumbul scurs şi şunca.
Rulezi foaia şi tai ruloul în bucăţi groase de 2-3 cm, pe care le aşezi pe orizontală, într-o tavă unsă cu ulei.
Le ungi cu oul bătut cu sare şi le laşi să dospească în tavă, pentru 30 de minute.
Le coci la foc mediu, în cuptorul preîncălzit, pentru 20-25 de minute.
Mini-pizza cu ardei, sunca si cimbru
Pofta buna!