Minichifle cu ton

Printeaza

Minichifle cu ton din: faina, ton, ceapa, drojdie, lapte, ulei, zahar, ou, marar, piper si sare.

Ingrediente:

  • 500 g faina
  • 200 g ton maruntit in suc propriu
  • 1 ceapa
  • 25 g drojdie proaspata
  • 300 ml lapte
  • 3 linguri cu ulei
  • 1 varf de lingurita cu zahar
  • 1 ou
  • 1 legatura de marar
  • piper
  • sare

 

Mod de preparare:

Pune drojdia cu zahărul într-un castron, adaugă laptele călduţ şi puţină făină. Amestecă şi lasă să crească 15 minute acoperit.

Când maiaua şi-a dublat volumul, adaugă făina şi amestecă. După ce s-a omogenizat aluatul, toarnă uleiul puţin câte puţin.

Frământă-l până ce se desprinde de pe mâini. Acoperă din nou cu un şervet şi lasă-l să crească în jur de o oră.

Intre timp, pune peştele la scurs, curăţă ceapa, dă-o pe râzătoare şi stoarce-o. Toacă fin mărarul (poate fi şi uscat) şi amestecă totul cu sare şi piper. Când aluatul a crescut, presară făină pe masa de lucru şi întinde-l într-o foaie mare.

Pune jumătate din amestecul de peşte pe o parte de foaie, acoperă cu cealaltă, întinde iar şi aşază la fel peştele rămas.

Acoperă din nou, formează o sferă din aluat şi frământă puţin, cât să se omogenizeze peştele în aluat. Intinde o foaie mai groasă şi taie rondele cu un pahar.

Unge-le cu ou şi dă-le la cuptorul încins, pe hârtie pergament, 40 de minute. Serveşte-le calde sau reci.

 

Minichifle cu ton

Minichifle_cu_ton

Pofta buna!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.