Miniruladă de pui
PrinteazaMiniruladă de pui
Ingrediente:
- 3 piepturi de pui
- 200 g brânză cu mucegai
- un dovleac mic de plăcintă
- 100 g pesmet
- 3 ouă
- 200 ml smântână
- o lingură de muştar cu seminţe
- pătrunjel
- sare, piper
- ulei de floarea-soarelui
- ceapă
- usturoi
Preparare:
Piepturile de pui se dezosează, se spală, se scurg de apă şi se taie fâşii. Se condimentează, se aşază câte o bucăţică de brânză cu mucegai, pătrunjel tocat şi se rulează.
Se trec prin ou bătut, apoi prin pesmet şi se prăjesc în ulei încins la foc potrivit, având grijă să nu se ardă pesmetul prea tare, căci devine amar şi schimbă gustul ruladelor.
Se scot cu o spumieră, se aşază pe un şervet absorbant, ca să elimine uleiul în exces, şi se păstrează la cald.
Intr-un castron se amestecă smântână cu muştarul cu seminţe, două linguri de ulei de floarea-soarelui, sare, piper şi se introduce la rece.
Dovleacul se curăţă de coajă, se spală, se taie felii subţiri, se prăjesc în ulei încins şi se servesc alături de miniruladele de pui şi sosul de smântână.
La sosul de smântână se mai poate adăuga ceapă tocată sau usturoi pisat.
Miniruladă de pui
Pofta buna!
Foarte buna rulada de pui, nu ma asteptam sa-mi iasa asa gustoasa 🙂