Musaca belgiana
PrinteazaMusaca belgiana din: cartofi, lapte, unt, branza, carne de vita, morcovi, usturoi.
- 1 kg cartofi
- 200 ml de lapte
- 75 g unt
- 100 g brânză maturată rasă
- 500 g carne de vită tocată
- 2 morcovi
- usturoi
Mod de preparare:
Curăţaţi cartofii şi puneţi-i la fiert. După ce au fiert cartofii, zdrobiţi-i şi amestecaţi-i cu laptele şi cu 50 g de unt. Adăugaţi sare după gust. Curăţaţi şi tocaţi ceapa şi usturoiul.
Curăţaţi morcovii şi radeţi-i pe răzătoarea mică. Topiţi untul rămas într-o tigaie şi căliţi morcovii 1-2 min, după care adăugaţi ceapa şi usturoiul.
După ce legumele au devenit aurii, adăugaţi carnea tocată. Amestecaţi pe foc circa 10 min, până când carnea se prăjeşte bine şi scade puţin. Adăugaţi sare şi piper, după gust.
Intr-o tavă dreptunghiulară cu margine înaltă aşezaţi un strat format din compoziţia de carne pe care îl acoperiţi cu piureul de cartofi. Presăraţi deasupra brânza rasă.
Puneţi tava în cuptorul încins la 200°C – mediu şi lăsaţi 20-30 min până se gratinează frumos. Serviţi cald alături de salată verde.
Pofta buna!