Musaca din tăiţei cu piept de pasăre
PrinteazaMusaca din tăiţei cu piept de pasăre din: taitei, piept de pasare, sare, piper, unt, verdeata, oua, lapte.
Ingrediente:
- 300 g taitei
- 1 piept de pasare
- sare
- piper macinat
- 2 linguri cu unt sau grasime de pasare
- verdeata tocata
- 2 oua
- 1 pahar cu lapte
Mod de preparare:
Fierbeţi pieptul de pasăre cu apă rece, aruncaţi apa după ce clocoteşte, umpleţi oala cu 1 litru de apă rece şi fierbeţi la foc potrivit 15 min. Scoateţi carnea şi păstraţi supa în frigider.
Tocaţi carnea cu un cuţit, o amestecaţi cu un ou, sare, piper, verdeaţă tocată, lăsaţi deoparte.
Fierbeţi tăiţeii 10 min, îi spălaţi cu apă rece, îi scurgeţi. Ungeţi o cratiţă cu 1 lingură de unt, puneţi % din tăiţei, adăugaţi amestecul de carne, acoperiţi cu tăiţei.
Daţi faţă cu ou bătut cu lapte dulce în care aţi pus sare şi puneţi forma la cuptor pentru 20 minute.
Serviţi musacaua caldă, tăiată felii groase, fără pâine, cu vin alb, de masă.
Pofta buna!