Musaca de telină
PrinteazaO reteta de musaca de telina din: carne tocata, telina, ceapa, ardei, rosii, sare, bulion, oua, smantana, piper, verdeata, faina, ulei si supa de carne.
- 750 g carne tocata amestec
- 6-8 teline
- 2 cepe
- 1 ardei
- 1/2 kg rosii
- sare
- 1 lingura bulion
- 2 oua
- 2-3 linguri smantana
- piper
- verdeata (marar si patrunjel)
- 3 linguri faina
- ulei pentru prajit
- supa de carne sau apa
Mod de preparare:
Cureţi ţelinele, le tai felii, le dai prin făină şi le prăjeşti pe ambele feţe. Cureţi ceapa, o tai mărunt şi 0 căleşti în puţin ulei. După ce devine sticloasă, adaugi carnea tocată, sare şi piper şi le mai căleşti împreună circa 10 minute.
Torni şi câteva picături de supă sau de apă. Adaugi apoi bulionul şi mărarul tocat, lei compoziţia de pe foc, o laşi la răcit şi adaugi 1 ou bătut. Iei un vas termorezistent, îl ungi şi pui felii de ţelină, apoi carne tocată şi acoperi cu un alt rând de ţelină.
Pui apoi un rând de ardei tăiaţi julien, felii de roşii decojite, torni supa sau apa şi dai musacaua la cuptor. Cu 10 minute înainte de a fi gata, adaugi 1 ou bătut amestecat cu 2-3 linguri de smântână. La servire, presari pătrunjel verde tocat mărunt.
Musaca de telină
Pofta buna!