Muşchi de manzat in crustă de cartofi
PrinteazaO reteta de muschi de manzat in crusta de cartofi din: muschi de manzat, frunze de salvie, rozmarin, kaiser, unt, marsala, faina alba, sare, piper, ulei de masline extravirgin, cartofi si buchetele de broccoli.
- 4 felii de muşchi de mânzat (a câte 150 g fiecare)
- 4 frunze de salvie
- 1 crenguţă de rozmarin
- 40 g kaiser (felii subţiri)
- 20 g unt
- 1 pahar Marsala
- 3 linguri faină albă
- sare şi piper
pentru crusta de cartofi:
- 6 linguri ulei de măsline extravirgin
- 600 g cartofi
pentru decor:
- buchetele de broccoli
Mod de preparare:
Pune sare şi piper, după gust, pe fileurile de mânzat şi acoperă-le pe fiecare cu câte o felie de kaiser. Topeşte untul într-o tigaie şi pune în el salvia şi rozmarinul. Dă fileurile prin faină, pune-le în tigaie şi prăjeşte-le pe ambele părţi, la foc mediu, timp de circa 6 minute.
Toarnă peste ele un pahar de Marsala, lasă vinul să se eva- pore, apoi scoate carnea din sos.
Curăţă cartofii de coajă şi dă-i pe râzătoare. încălzeşte 1 lingură de ulei de măsline într-o tigaie neaderentă şi pune la prăjit câte 4 linguri de cartofi raşi, întinzându-i bine pe fundul tigăii, astfel încât să obţii o clătită cu grosimea de circa 1 cm. Lasă-i să se prăjească câte 3 minute pe fiecare parte, astfel încât să formeze o crustă aurie.
Incălzeşte cuptorul la 180° C. Pune câte o felie de carne în centrul fiecărei clătite, împătureşte-le în formă de punguţă şi pune-le într-o tavă. Dă-le la cuptor şi coace-le circa 10 minute.
Serveşte preparatul stropit cu sosul rămas de la gătit, decorat cu broccoli fiert în apă cu puţină sare.
Muşchi de mânzat în crustă de cartofi
Pofta bună!