Negresa cu nuci caramelizate
PrinteazaNegresa cu nuci caramelizate din: oua, zahar, ulei, lapte, faina, dulceata, praf de copt, cacao, nuci, ciocolata, frisca, nuca.
Pentru blat:
- 2 ouă
- 150 g zahăr
- 100 ml ulei
- 200 ml lapte
- 250 g făină
- 3 linguri dulceaţă de struguri
- 1 plic praf de copt
- 5 linguri cacao neagră
- 50 g nuci prăjite, tăiate grosier
Pentru glazură:
- 200 g ciocolată neagră
- 50 ml frişcă
Pentru caramel:
- 100 g nucă prăjită
- 5 linguri zahăr
Mod de preparare:
Pentru blat, baţi ouăle cu zahărul până îşi dublează volumul, adaugi uleiul în fir subţire, amestecând bine până devine cremos. Adaugi dulceaţa, amesteci apoi cu laptele şi făina cernută împreună cu cacao şi praf de copt. Omogenizezi bine şi adaugi nucile.
Pui compoziţia într-o tavă, la cuptorul încălzit în prealabil pentru 30 de minute. Când este copt, laşi blatul la răcit şi pregăteşti caramelul.
Zahărul îl caramelizezi la foc mic, să nu se ardă, iar când este lichid adaugi nucile, amesteci bine, apoi torni caramelul pe o planşă de lemn unsă cu puţin ulei sau pe hârtie de copt.
Laşi să se întărească, apoi cu un ciocănel fărâmiţezi caramelul.
Pentru glazura, topeşti ciocolata amestecată cu frişca, la foc mic, până devine cremă. Peste blatul răcit pui glazura călduţă, iar peste glazură nucile caramelizate.
Dai la frigider minimum 1 oră.
Negresa cu nuci caramelizate
Pofta buna!