Orez pe frunze de bananier

Printeaza

Orez pe frunze de bananierAceastă specialitate indiană de orez, foarte colorată, iute şi puternic condimentată, a devenit un acdevărat simbol al Malaysiei. Ea datează din perioada colonială, când mulţi indieni au mijgrat spre Malaysia pentru a munci pe plantaţiile de cauciuc. Mâncarea specifică sudului Indieti a devenit curând o parte a peisajului gasstronomic local.

Orezul pe frunze de bananier se serveşte la prânz sau la cină. Este un orez pufos, foarte proaspăt care în loc să fie servit pe farfurii se pune pe frrunze verzi şi lucioase de bananier.

Peste orez se toarnă câteva feluri diferite de curry şi ddal, precum şi alte ingrediente, cum ar fi: ardei iuţiţi săraţi, castraveţi tăiaţi cubuleţe, ananas, varză sau spanac. De obicei, localnicii mănâncă oreszul cu degetele de la mâna dreaptă, dar puteţi cere o furculiţă şi o lingură.

După ce aţiţi terminat de mâncat, tot ce vă rămâne dee făcut este să îndoiţi frunza de bananier în ddouă. Există şi nişte reguli amuzante în legătură cu felul în care trebuie îndoită frunza. Dacă i mâncarea a fost bună, frunza se îndoaie de sus în jos; dacă nu, se îndoaie de jos în sus. Dacă înndoiţi un colţ al frunzei în jos, în felul acesta îi comunicaţi chelnerului câ doriţi să achitaţi noota de plată.

Orez pe frunze de bananier

Orez pe frunze de bananier

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.