Orezul lipicios
PrinteazaOrezul alb lipicios (kao niow) este numit şi orez cleios sau orez dulce.
Orezul se înmoaie întâi în apă mai multă vreme, iar după aceea se fierbe la abur. Acest soi de orez este foarte popular în China şi în nordul Thailandei, unde este cultivat pe dealuri şi pe platourile înalte.
Pentru a prepara orezul cu bob scurt, se foloseşte un vas special, făcut din bambus, asemănător la formă cu o pălărie de paie.
Acesta este aşezat deasupra unei cratiţe. Deşi boabele rămân întregi, ele se vor lega formând grămăjoare şi vor putea fi modelate ca nişte găluşte, astfel încât orezul lipicios va putea fi mâncat cu mâna.
Grămăjoarele de orez se pot cufunda într-un sos puternic condimentat sau pot fi servite împreună cu diferite feluri de carne, peşte sau legume.
In Isahn, regiunea cea mai săracă şi mai tradiţionalistă din Thailanda, un cântec popular spune că oamenii stau împreună la fel ca orezul lipicios pe care aceştia îl consumă, astfel că ei rămân lipiţi unul de celălalt, ajutându-se reciproc.