Ostropel de pui

Printeaza

Ostropel de pui

Ostropel de pui

Ingrediente:

  • l kg carne de pui
  • 2-3 linguri de ulei
  • o ceapă mai mare sau 2 cepe mai mici
  • 150g roşii decojite în suc
  • 4-5 căţei de usturoi
  • 10-15 boabe de piper
  • 1 frunză de dafin
  • 1-2 linguri de oţet din vin
  • Sare, piper

Preparare:

Carnea de pui se curăţă, se spală şi se taie bucăţi potrivit de mari, ca să se poată pătrunde mai bine la prăjit. Bucăţile de carne se lasă la scurs sau se tapetează cu un şervet să se usuce şi se pun la prăjit într-o tigaie încinsă cu ulei.

Se adaugă ceapa tocată şi un praf de sare, iar după ce s-a călit numai puţin ceapa, se stinge cu puţină apă. Se lasă să fiarbă înăbuşit, până se pătrunde carnea şi ceapa se înmoaie.

Se pun apoi roşiile tăiate cubuleţe, sucul de roşii, usturoiul tăiat mărunt, boabele de piper, frunza de dafin şi o jumătate de ceşcuţă de apă în care s-a diluat oţetul.

Se acoperă şi se lasă să fiarbă înăbuşit, până ce carnea se înmoaie şi sosul scade şi se leagă puţin. Se potriveşte la gust cu sare şi piper şi se serveşte imediat.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.