Oua umplute cu ficat de vitel

Printeaza

Oua umplute cu ficat de vitel

Ingrediente:Oua umplute cu ficat de vitel

  • 10 ouă de găină sau de raţă
  • 1 gălbenuş
  • 1 ceapă
  • 200 g ficat de viţel de lapte
  • 50 g unt proaspăt
  • 1 lingură unt pentru prăjit
  • maioneză

 

Mod de preparare:

Fierbem ouăle în apă rece. După ce apa începe să clocotească, le lăsăm la foc 8— 10 minute. Cînd le scoatem turnăm peste ele apă rece. Le curăţăm de coajă, le tă­iem în două şi scoatem gălbenuşurile. Retezăm uşor partea bombată a albuşu­lui, pentru a le aşeza mai bine pe far­furie.

Spălăm ficatul şi îl fierbem în lapte. Cînd este fiert, îl prăjim foarte puţin în­tr-o tigaie cu unt fierbinte, pînă începe să se îngălbenească. în aceeaşi tigaie prăjim şi ceapa pînă se face moale şi aurie Apoi trecem de două ori prin ma­şină ficatul împreună cu ceapa şi, după gust, amestecăm cu puţin muştar într-un castron mic.

Frecăm gălbenuşurile răscoapte cu un­tul netopit. Adăugăm ficatul, gălbenuşul crud, piper, sare după gust şi frecăm pînă se face totul ca o pastă.

Cu această compoziţie umplem albu­şurile, fără a le murdări pe dinafară. Aşezăm ouăle umplute pe o farfurie, la distanţă unul de altul, şi cu un sos gros de maioneză ungem din plin fie­care ou, pînă nu se mai vede, păstrînd însă forma oului.

Garnisim maioneza cu gogoşar tăiat în şuviţe subţiri, făcînd un cerc mic roşu pe ouă, sau aşezînd cru­ciş feliuţe de gogoşar, cu un fir mic de mărar la mijloc, ca o floricică.

De ase­menea putem garnisi cu măsline mari, tăiate în şuviţe, aşezînd la mijloc o caperă desărată, sau cu aspic galben, tăiat în cuburi şi împrăştiat la întîmplare între ouă.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.