Oua umplute cu maioneza si smantana
Printeaza
O reteta delicioasa de oua umplute cu pate de ficat, sare, piper, mustar cu hrean, smantana, maioneza, marar, crema de branza, zeama de lamaie, rosii, patrunjel, ceapa verde si masline.
- 6 ouă
- o cutie pate de ficat
- sare
- piper
- 1-2 linguriţe muştar cu hrean
- 2 linguriţe smântână
- 2-3 linguriţe maioneză
- o legătură mărar
- 50 g cremă de brânză dulce
- 2 linguriţe zeamă de lămâie
- 10-12 roşioare
- pătrunjel
- fire de ceapă verde
- măsline
Mod de preparare:
Se pune într-un ibric apă şi o linguriţă de sare şi, când începe să fiarbă, se pun ouăle spălate bine şi se lasă aproximativ 10 minute. Gălbenuşul trebuie să fie tare, nu cleios. După ce au fiert, se scot din apă şi se lasă să curgă apă rece pe ele aproximativ 10 minute, să se poată curăţa uşor.Se şterg cu un prosop şi se curăţă cu atenţie de coajă, să nu se rupă.
Se taie în jumătăţi şi se scot gălbenuşurile. Separat, într-un bol se pun gălbenuşurile, maioneza, smântână, crema de brânză, pateul de ficat, sarea, piperul, zeama de lămâie, muştarul şi mărarul tocat mărunt şi se amestecă cu mixerul până se obţine o cremă consistentă.
Crema se, pune într-un poş special şi cu ea se umplu jumătăţile de albuş. Ouăle umplute se aşază pe un platou cu fire de ceapă, de pătrunjel şi se gătesc cu roşioare, cubuleţe de măsline şi fire de ceapă.
Pofta buna!