Pacheţele de clătite umplute cu creveţi
PrinteazaO reteta delicioasa de pachetele de clatite umplute cu creveti din: oua, malai, faina, apa, unt, ulei de arahide sau de floarea soarelui, creveti, smantana, ceapa verde, sare, rosii, ulei extravirgin de masline, otet alb si sare.
pentru clatite:
- 2 ouă
- 2 linguri mălai foarte fin
- 3 linguri făină albă
- 300 ml apă
- 20 g unt
- 500 ml ulei de arahide sau de floarea-soarelui pentru prăjit
pentru umplutură:
- 200 g creveţi
- 2 linguri smântână pentru gătit
- 20 g ceapă verde
- sare
pentru cremă:
- 3 roşii coapte
- 3 linguri ulei de măsline extravirgin
- 1 linguriţă oţet alb
- sare
Mod de preparare:
Pune într-un castron mălaiul, faina şi ouăle, apoi ames- tecă-le bine cu telul. Adaugă untul topit şi apa, amestecând până când compoziţia devine netedă şi omogenă.
Incinge o tigaie neaderentă, unge-o cu puţin ulei, toarnă în ea 1 polonic de aluat şi formează o clătită subţire, cu diametrul de circa 10 cm. Prăjeşte-o câte 1-2 minute pe ambele părţi, apoi scoate-o pe un platou. Opăreşte 30 de secunde, în apă clocotită, frunzele de praz, scurge-le şi pune-le să se usuce pe hârtie absorbantă, apoi taie-le, pe lung, în fâşii foarte subţiri.
Curăţă şi toacă creveţii, apoi pune-i într-un castron împreună cu ceapa verde tocată şi cu smântână. Pune sare, după gust, şi amestecă bine. Aşază câte 1 linguriţă din această compoziţie pe fiecare clătită. Inchide-le ca pe nişte pacheţele şi leagă-le cu fâşii de praz. Pune-le pe un platou, acoperă-le şi dă-le la frigider.
Pune în blender şi pasează roşiile împreună cu uleiul de măsline, oţetul şi un praf de sare, apoi strecoară sosul obţinut. încinge uleiul într-o cratiţă şi prăjeşte în el pacheţelele de clătite până când capătă o culoare aurie. Scoate-le cu paleta pe hârtie absorbantă. Serveşte-le imediat, împreună cu sosul de roşii.
Pacheţele de clătite umplute cu creveţi
Poftă bună!