Pacheţele de peşte
PrinteazaPacheţele de peşte
Ingrediente:
- 600 g fileuri de peşte
- 100 g făină
- 4 ouă
- 300 g salată rucola
- un morcov
- o jumătate de varză roşie
- o lămâie
- sare, piper
- ulei de floarea-soarelui
- mărar
- usturoi
Preparare:
Varza roşie se spală, se scurge de apă şi se taie fideluţă. Se opreşte puţină într-un castron şi restul se pune într-un vas mai mare. Se adaugă stucul de la jumătate de lămâie, două linguri de ulei, sare şi piper.
Peste varza roşie din castron se presară salata rucola şi morcovul tăiat julien. Se stropeşte cu sucul de lămâie rămas, se adaugă ulei şi sare după gust.
Fileurile de peşte se spală, se curăţă de eventualele oase rămase şi se porţionează.
Se presară cu sare şi piper, se pun într-un castron şi se introduc la rece 10 minute. Intr-un castron se face un aluat pane din ouă, făină, sare şi piper.
Se trec bucăţile de peşte prin aluat, se prăjesc în ulei încins, se scot pe un şervet absorbant ca să elimine uleiul în exces şi se servesc cu cele două tipuri de salată. In aluatul de pane se poate adăuga mărar tocat sau usturoi pisat.
Pacheţele de peşte
Pofta buna!