Paine de casa cu maia
PrinteazaPaine de casa cu maia din: faina, faina de secara, drojdie.
Pentru maia:
- 100g făină
- 100g făină de secară
- 1/2 plic de 7g de drojdie uscată
Pentru aluat:
- 400g de făină
- 1/2 plic de 7g de drojdie uscată
Mod de preparare:
Pentru a prepara maiaua, pune toate ingredientele într-un bol şi adaugă 250ml de apă rece.
Amestecă bine cu o lingură până când obţii un amestec aerat, apoi acoperă-l cu folie alimentară şi lasă-l la temperatura camerei peste noapte sau până la 24 de ore, dacă ai timp.
Pentru a prepara aluatul, pune ingredientele într-un bol curat şi adaugă 1 lingură de sare, 200ml de apă rece şi maiaua.
Amestecă toate ingredientele pentru a forma un aluat, adăugând un strop de apă dacă e prea tare, apoi transferă-l pe o suprafaţă presărată cu făină şi frământă-l 10 minute, până când obţii un aluat fin, elastic, care revine la forma iniţială când îl apeşi uşor (va dura 5-7 minute, dacă foloseşti un mixer cu cârlig).
Pune aluatul într-un bol curat, uns cu puţin ulei, acoperă-l cu folie alimentară şi lasă-l până când îşi dublează volumul -aproape 1 oră la temperatura camerei, 3 ore în frigider.
Transferă aluatul pe o suprafaţă presărată cu făină şi modelează-l într-o bilă – nu vrei să elimini prea mult aer din aluat.
Presară o cantitate generoasă de făină pe o bucată de hârtie de copt şi aşază aluatul pe ea. Acoperă-l cu un prosop curat şi lasă-l la dospit încă 1 oră, până când îşi dublează volumul.
Incinge cuptorul la 220°C. Pune o tavă pe nivelul din mijloc al cuptorului şi o tavă mai mică, cu pereţi înalţi, sub ea.
Presară aluatul cu făină şi taie-l cu un cuţit ascuţit (vezi pozele de mai sus).
Transferă aluatul în tava încinsă şi pune câteva cuburi de gheaţă (sau nişte apă rece) în tava de jos – aceasta creează o baie de aburi, care îi conferă pâinii o crustă frumoasă.
Coace-o 25-30 de minute, până când pâinea sună a gol, dacă o loveşti uşor la bază.
Las-o să se răcească complet înainte de a o servi.
Pofta buna!