Paine de post cu mac si busuioc

Printeaza

Paine de post cu mac si busuioc din: faina, apa, drojdie, sare, zahar, ulei de masline, busuioc, mac.

Ingrediente:Paine_de_post_cu_mac_si_busuioc

  • 1 kg făină din care 2/3 făină integrală
  • 1/3 făină albă de panificaţie
  • 550 – 600 ml apă călduţă
  • 1 cub de drojdie
  • 2 linguriţe sare
  • 1 lingură zahăr
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 2 linguriţe busuioc proaspăt tăiat mărunt
  • 2 linguri mac

 

Mod de preparare:

Intr-un vas încăpător, cerni făina şi o amesteci cu sarea. Dizolvi drojdia cu zahărul, o laşi să acţioneze puţin apoi începi frământatul, punând puţin câte puţin din apa caldă. Când s-a format aluatul, adaugi uleiul, modelând în continuare.

Laşi la crescut, acoperind aluatul sau băgând vasul la loc ferit în cuptor sau într-o pungă de plastic, împărţi aluatul în două jumătăţi. Formezi o foaie, o pliezi ca un plic, apoi îi dai formă de baghetă, formă alungită şi pui pâinile astfel modelate, în tava unsă cu ulei.

Crestezi din loc în loc, presari mac şi laşi la crescut, timp în care aprinzi focul la aragaz. Când a crescut, mărindu-şi volumul, dai la copt la foc potrivit, până ce capătă culoare şi se rumeneşte frumos. E aspectuoasă, rumenă, gustoasă şi, ce e mai important …e sănătoasă!

 

Paine de post cu mac si busuioc

Paine_de_post_cu_mac_si_busuioc

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.