Paine mozaic cu sardele
PrinteazaPaine mozaic cu sardele
- 150 g unt
- 125 g sardele
- 150 g şuncă slabă
- 100 g şvaiţer (sau caşcaval)
- 10 măsline
- 1/2 gogoşar în oţet
- 1 franzeluţă cu lapte
- 1/2 ceşcuţă lapte
Mod de preparare:
Se dau prin maşina de tocat sardelele, 50 g şuncăşi o bucată de miez de franzeluţă de mărimea unui ou muiat în lapte.
Se amestecă totul cu untul frecat spumăşi se freacă pînă se obţine o pastă omogenă.
Se taie cuburi mici, 100 g şuncă, şvaiţerul sau caşcavalul, măslinele şi gogoşarul şi se amestecă totul bine cu pasta pregătită.
Se dă la rece. În acest timp se taie colţurile frnazeluţei şi se scobeşte de miez în aşa fel ca să nu rămînă mai mult de 1 cm de miez în jurul cojii.
Golul franzeluţei se umple cu pasta răcită, se îndeasă cu ajutorul unei linguriţe.
Se lasă la rece şi se serveşte tăiată cu un cuţit foarte bine ascuţit, în felii subţiri de 1 cm.
Este bine să fie pregătită cu o zi înainte de a se servi.
Pofta buna!