Pate de castane si curmale
PrinteazaPate de castane si curmale din: castane, lapte, curmale, unt, vanilie, sare, portocala, lamaie, migdale, fistic, nuca, scortisoara, cuisoare, coaja de portocala confiata, menta, sos de vanilie, inghetata.
- 500 g castane coapte
- 500 ml lapte dulce
- 100 g curmale
- 30 g unt
- un vârf de linguriţă vanilie măcinată
- 2 g sare
- o portocală
- o lămâie
- 100 g migdale
- 100 g fistic
- 100 g miez de nucă
- 3 g scorţişoară
- 3 g cuişoare
- 50 g coajă de portocală confiată
- sos de mentă
- sos de vanilie
- îngheţată
Mod de preparare:
Castanele coapte se curăţă de coajă şi se pun într-o oală împreună cu laptele dulce şi vanilie măcinată. Se adaugă sarea, se fiert la foc mediu 30 de minute sau pâne când castanele s-au înmuiat şi lichidul din oală a scăzut la jumătate.
Se adaugă curmalele curăţate de sâmburi, se mai lasă cinci minute pe foc, apoi se ia oala de pe foc şi se lasă să se răcească. Se pun într-un bol sau în vasul de blender, se adaugă scorţişoara şi cuişoarele măcinate, coajă rasă de lămâie şi portocală.
Se presară migdalele, fisticul şi nucile prăjite uşor, se adaugă untul şi se pasează totul cu blenderul până devin ca o pastă groasă.
Se scoate pasta într-un bol, se adaugă coaja de portocale confiată tocată mărunt, se amestecă, se pune pasta într-o tavă tapetată cu folie alimentară şi se nivelează.
Când s-a răcit complet se introduce la rece pentru minimum o oră, apoi se taie cubuieţe şi se serveşte.
Pate de castane si curmale
Pofta buna!