Perişoare din măruntaie cu sos alb
PrinteazaPerişoare din măruntaie cu sos alb
Ingrediente:
- 300 g ficat de porc
- 1/2 kg inimă de porc
- 100 g costiţă afumată
- 3-4 felii de pâine
- 2 cepe
- 1 ou
- 1 legătură de pătrunjel
- 100 ml ulei
sos:
- 1 lingură de unt
- 1 lingură plină cu făină
- 250 g smântână
Mod preparare perişoare:
Treci de două ori prin maşina de tocat măruntaiele foarte bine spălate, iar la urmă pâinea înmuiată în apă şi bine presată.
Ceapa o cureţi, o tai mărunt şi o pui să se călească în ulei.
După ce a devenit aurie, o amesteci cu tocătura, adaugi ouăle şi verdeaţa şi amesteci foarte bine ca să se omogenizeze.
Din tot amestecul formezi perişoare pe care le treci prin făină şi le pui să se prăjească.
Mod preparare sos:
Pui untul în tigaie să se topească (poate fi aceeaşi tigaie în care ai prăjit ceapa) şi adaugi făina pe care o rumeneşti foarte puţin.
Tragi tigaia de pe flacăra şi torni smântână amestecând cât mai repede ca să nu se transforme în cocoloaşe.
Adaugi în sos şi uleiul care ţi-a mai ramas si daca e prea gros foarte putina apa (1 lingura maximum), Pui perisoarele in sos si le lasi 20 de minute sa fiarba impreuna. La final mai potrivesti inca o data gustul de sare.
Perişoare din măruntaie cu sos alb
Poftă bună!