Peşte în sos picant
PrinteazaPeşte în sos picant din: crap, usturoi, foi de dafin, ulei, pasta de tomate, sos de rosii, ardei iute, tarhon, piper alb si sare.
- 1 crap mai maricel
- 7 catei de usturoi
- 2 foi de dafin
- ulei
- 2 linguri cu pasta de tomate
- 1 ceascuta cu sos de rosii
- 1 ardei iute
- 1 fir de tarhon
- piper alb
- sare
Mod de preparare:
Taie peştele în bucăţi potrivite şi condimentează-l. Aşază bucăţile de peşte într-o tavă, stropeşte-le cu ulei şi lasă-le la cuptor cam 10 minute, între timp, pune două căni cu apă la fiert. Adaugă un praf de sare şi piper, usturoiul zdrobit, ardeiul iute tăiat feliuţe, foile de dafin rupte şi tarhonul tocat.
Lasă pe foc să dea în câteva clocote, adaugă sosul de roşii şi pasta de roşii diluată cu puţină apă. După câteva minute, strecoară sosul şi pasează bine prin sită.
Toarnă sosul peste peştele din tavă. Mai lasă la cuptor aproximativ 20-30 de minute. Serveşte alături de cartofi natur.
Peşte în sos picant
Pofta buna!