Piata mondiala a ceaiului

Deoarece vestea despre această băutură deosebită s-a răspândit în toată lumea, toţi oamenii au vrut să se bucure de plăcerile deosebite oferite de ea, fiecare naţie stabilindu-şi propriile tradiţii cu privire la ceai şi găsind ceaiului un loc în ritualurile ei sociale. Nu mai este nevoie să spunem că, atunci când a venit vremea, britanicii (din India) Şi olandezii (din Indonezia) au dorit să cultive ceaiul şi să se bucure singuri de uriaşele venituri recoltate din export.

Totuşi, le lipseau expertiza, măiestria şi cunoştinţele secrete deţinute numai de maeştrii chinezi ai ceaiului. Cu ajutorul diplomaţiei de cele mai diverse feluri, atât britanicii, cât şi olandezii au reuşit să-i convingă pe chinezi să le dezvăluie secrete le lor, şi astfel au înfiinţat plantaţii de ceai care de atunci domină lumea.

In scopul de a satisface enorma sete a pieţei mondiale, în secolul al nouăsprezecelea plantaţiile britanice şi olandeze au apelat la instalaţii mecanice pentru a-şi prelucra ceaiurile. In acest fel, au transformat ceea ce era odinioară o băutură preparată individual şi manual într-o băutură amestecată, fabricată în serie şi destul de anostă. Este de aşteptat ca aceste ceaiuri să aibă acelaşi gust an de an, totuşi, cei care le fabrică pretind că sunt selectate, culese manual şi de cea mai bună calitate.

Intre timp, chinezii au perseverat în a-şi crea marea varietate de ceaiuri, folosindu-şi metodele tradiţionale, organice şi manuale. China, se spune că produce anual peste zece mii de tipuri de ceaiuri, ale căror nume îi nedumerise pe toţi în afară de cunoscători. Totuşi, diversitatea ceaiurilor ce provin din China înseamnă că fiecare are şansa de a descoperi aromele şi gusturile pe care le preferă şi, astfel, să găsească un ceai care să corespundă constituţiei şi temperamentului său şi, totodată, să-şi satisfacă cerul gurii şi nevoile sociale.