Piept de pui umplut cu ciuperci şi mărar
PrinteazaPiept de pui umplut cu ciuperci şi mărar din: piept de pui, ciuperci, ulei, ceapa, marar, crema de branza, sare, piper, busuioc, suc de rosii, mozzarella.
- 1/2 kg piept de pui taiat felii
- 200 g ciuperci
- 70 ml ulei
- 1 ceapa
- 3 linguri marar proaspat tocat
- 150 g crema de branza
- sare
- piper
- 1 lingurita busuioc uscat maruntit
- 200 ml suc de rosii sau 4 linguri bulion
- 3-4 felii de cascaval sau mozzarella
Mod de preparare:
Tai pieptul de pui în felii pe care le baţi puţin, cu ciocănelul pentru şniţele. Presari feliile pe ambele părţi cu sare, piper şi busuioc. Le păstrezi în frigider până pregăteşti umplutura.
Speli şi cureţi legumele. Căleşti ceapa în 50 ml ulei încins, adaugi ciupercile şi le laşi să se soteze împreună, timp de 15 minute. După ce s-au răcit, le scurgi şi le amesteci împreună cu crema de brânză şi mărarul tocat.
Umpli fiecare felie de carne şi le prinzi cu scobitori. Aşezi fiecare bucată în vasul de Jena uns cu uleiul rămas şi torni peste ele sucul de roşii sau bulionul diluat cu apă.
Le coci la foc mediu, în cuptorul preîncălzit, circa 40-50 de minute. Când sunt gata, pui deasupra felii de caşcaval, stingi focul şi le mai laşi în cuptorul cald 5 minute. Garnitură: orez cu morcovi.
Piept de pui umplut cu ciuperci şi mărar
Pofta buna!