Piept de vita

Pieptul de vacă este perfect pentru o friptură la grătar, cu condiţia să fie preparat în mod adecvat, pentru că este o bucată de carne destul de grasă şi de tare.

Friptura la grătar este foarte răspândită în Statele Unite şi în special în Texas.

Există două metode principale de a frige carne la grătar, prima prin afumare, a doua fără afumare. în cazul primei metode, bucătarul trebuie să lase intact stratul gros de grăsime care acoperă o latură a pieptului de vacă.

Grăsimea înmoaie carnea, pe măsură ce aceasta este friptă deasupra unui amestec de cărbune şi lemn de mesquite. Acest lemn foarte rezistent, ce creşte în America Centrală, dă cărnii o aromă dulceagă.

Prepararea durează câteva ore, de-a lungul cărora carnea devine fragedă. Aroma poate fi îmbogăţită dacă frecăm carnea înainte de frigere cu condimente şi o stropim din oră în oră cu o zeamă condimentată.

Aceleaşi condimente se aplică şi în cazul metodei „umede” de pregătire a pieptului de vacă. Aceasta presupune îndepărtarea stratului de grăsime exterior şi prepararea cărnii în cuptor, la foc domol, timp de câteva ore, într-un vas acoperit.

Inainte de servire, carnea se taie felii şi se mai ţine o vreme la cuptor, după ce a fost acoperită cu un sos dulce pentru barbecue.

Datorită acestor cotlete suculente din cârme de miel, oraşul minier Barnsley, din nordul Angliei, a intrat în Panteonul localităţilor care şi-au dat numele unei mâncări celebre (la fel ca friptcura de vită New York sau stridiile Malpeque).

Se foloseşte carnea din zona şalelor. Aceeste cotlete se prepară ca orice cotlet de miel: se condimentează, apoi se prăjesc sau se fac lla grătar, la foc iute şi se servesc cu un sos accrişor, care face grăsimea cărnii de miel mai uşor de digerat.

Osul oferă o modalitate convenabilă de a prinde cotletul, mai întâi cu cleştele în tiiimpul preparării la grătar, apoi cu degetele când ul mâncăm. Cartofii prăjiţi sunt garnitura tradiţională britanică.

Piept de vita