Placinta cu branza si rucola

Printeaza

Placinta cu branza si rucola din: faina, drojdie, iaurt, oua, ulei, zahar, sare, apa minerala, unt, branza, gris, rucola, fulgi de migdale, sos.

Ingrediente:Placinta_cu_branza_si_rucola

  • 300 g făină
  • 1 linguriţă drojdie uscată
  • 4 linguri iaurt natural
  • 1 ou
  • 2-3 linguri ulei
  • 1 linguriţă zahăr
  • 1/2 linguriţă sare
  • 2 linguri apă minerală
  • 1 lingură unt sau margarină pentru tavă

Pentru umplutură:

  • 750 g brânză dulce
  • 2 linguri griş
  • 3 ouă
  • 20-25 frunze de rucola
  • 1 lingură fulgi de migdale
  • 2 linguri sos chili dulce-acrisor
  • 1 ou pentru decor

 

Mod de preparare:

Pentru aluat, amesteci drojdia cu zahărul, 1 linguriţă făină şi puţină apă. Laşi maiaua să crească 15 minute, după care o amesteci împreună cu oul bătut cu iaurtul, apa minerală şi sarea.

Cerni făina într-un castron şi în mijloc faci o adâncitură în care pui amestecul cu ouă. începi să încorporezi câte puţină făină în amestecul lichid şi frămânţi aluatul cu mâinile unse cu ulei, până când nu se mai lipeşte de vas.

Laşi aluatul să se odihnească 10 minute, timp în care pregăteşti umplutura.

Mixezi ouăle cu brânza dulce, grişul şi sosul dulce-acrişor, până obţii o compoziţie omogenă. Ungi cu unt sau margarină o tavă rotundă, termorezisten-tă, cu diametrul de aproximativ 30 cm.

Intinzi aluatul sub forma unui disc mai mare decât tava, astfel încât să tapetezi cu el baza şi pereţii tăvii.

Torni uniform umplutura şi presari fulgii de migdale, după care aranjezi cât mai estetic frunzele de rucola, în prealabil spălate şi lăsate să se scurgă. Introduci tava în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, pentru 1/2 oră.

După ce s-a rumenit, scoţi plăcinta din cuptor, o ungi cu ou bătut şi o mai introduci în cuptor pentru un minut.

Placinta cu branza si rucola

Placinta_cu_branza_si_rucola

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.