Placinta cu varza alba
PrinteazaPlacinta cu varza alba din: faina, drojdie, zahar, ulei, ou varza, ceapa, piper, boia, patrunjel.
Pentru aluat:
- 1 kg făină albă
- 25 g drojdie proaspătă
- 500 ml apă caldă
- 1 lingură cu zahăr
- 3 linguri cu ulei
- 1 ou
Pentru umplutură:
- 1 varză, nu prea acră
- 1 ceapă
- piper
- boia
- 4 linguri cu ulei
- 1 legătură de pătrunjel
Mod de preparare:
Intr-un castron, dizolvă drojdia în apă caldă şi adaugă zahărul. Amestecă bine, apoi adaugă uleiul şi apoi făina, până obţii un aluat moale, pe care îl laşi să crească la cald, 1 oră.
Intre timp, pregăteşte umplutura.
Taie varza foarte fin şi las-o la scurs.
Căleşte ceapa tăiată mărunt în uleiul încins, apoi adaugă varza şi las-o până scade zeama. Adaugă piper, boia şi pătrunjel tăiat mărunt.
Intinde jumătate de aluat într-o foaie cât mărimea unei tăvi. Pune foaia în tava unsă cu ulei şi tapetată cu făină. întinde umplutura şi pune deasupra o altă foaie de aluat.
Unge deasupra cu ou bătut şi dă la cuptor pentru 35-40 de minute, la foc mediu.
Pofta buna!