Plăcintă de ciuperci, spanac şi cartofi
PrinteazaO reteta de placinta de ciuperci, spanac si cartofi din: spanac, ulei de masline, ciuperci, usturoi, supa de vita, cartofi, mustar cu boabe, nucsoara, smantana si foi de placinta.
- 400 g de spanac tânăr
- 1 lingură ulei de măsline
- 500 g de ciuperci, cum ar fi champignon sau shiitake
- 2 căţei de usturoi, zdrobiţi
- 250 ml supă de vită (făcută cu 1/2 cub de concentrat de vită)
- 300g de cartofi noi fierţi, tăiaţi în bucăţi
- 1 lingură de muştar cu boabe
- 1 linguriţă nucşoară, proaspăt rasă
- 2 linguri cu vârf de smântână
- foi de plăcintă
Mod de preparare:
Se încinge cuptorul la 200°C/gaz 6. Se înmoaie spanacul într-o strecurătoare turnând un ibric de apă fierbinte peste el. Se încinge jumătate din cantitatea de ulei într-o tigaie de teflon mare şi’se prăjesc ciupercile la foc mare până devin aurii.
Se adaugă usturoi şi se prăjeşte 1 minut, apoi se toarnă în tigaie supa, muştarul, nucşoara şi cartofii. Se lasă să fiarbă câteva minute până se evaporă lichidul. Se asezonează, apoi se ia de pe foc; se adaugă smântână proaspătă şi spanacul. Se toarnă într-un vas termorezistent şi se lasă la răcit câteva minute.
Se ung foile de plăcintă cu uleiul rămas, se taie în sferturi, se strâng uşor în palmă şi se aşază peste umplutură. Se coace 20-25 de minute, până devine aurie. Se serveşte cu legume.
Plăcintă de ciuperci, spanac şi cartofi
Pofta bună!