Plăcintă cu varză
PrinteazaO reteta delicioasa de placinta cu varza din: faina, apa, ulei de floarea soarelui, drojdie, ceapa verde, varza alba, zahar tos, sare, pasta de tomate, piper si marar.
- 500 g făină
- 250 ml apă
- 100 ml ulei de floarea-soarelui
- 20 g drojdie
- două legături ceapă verde
- un kilogram varză albă
- o linguriţă cu zahăr tos
- o lingură cu sare
- două linguri cu pastă de tomate
- piper
- o legătură de mărar
Mod de preparare:
Drojdia se dizolvă în apa călduţă, se adaugă zahărul tos şi două linguri cu făină. Se lasă să dospească 15 minute la loc cald, se amestecă bine cu două linguri cu ulei, o lingură de pastă de tomate, o linguriţă cu sare, puţin piper şi un sfert din mărarul tocat.
Se adaugă făina şi se frământă totul până rezultă un aluat potrivit de tare şi se lasă să crească 30 de minute la loc cald.
Intre timp, varza se spală, se toacă mărunt şi se pune într-un castron. Se spală şi ceapa verde, se toacă, se căleşte în restul de ulei apoi se adaugă varza şi o cană cu apă.
Se fierbe varza până când este aproape moale, se adaugă pasta de tomate rămasă, sare şi piper.
Se împarte aluatul în două foi, se întinde o foaie în tava unsă cu ulei, se pune varza răcită amestecată cu restul de mărar, se aşază deasupra restul de aluat, se înţeapă din loc în loc cu o furculiţă şi se coace la foc potrivit 40-45 de minute.
Plăcintă cu varză
Pofta buna!