Prajitura cu biscuiti si ciocolata amaruie
PrinteazaPrajitura cu biscuiti si ciocolata amaruie din: biscuiti, capsuni, ciocolata, lamaie, menta.
- 200 g biscuiţi de cacao cu cremă de vanilie
- 300 g căpşuni
- 100 g ciocolată amăruie
- coaja rasă de la 1 lămâie
- sucul de la 1/2 lămâie
- mentă
- flori de panseluţe
Mod de preparare:
Se mărunţesc biscuiţii în robotul de bucătărie şi se amestecă împreună cu o linguriţă de flori de panseluţe şi frunze de mentă tocate foarte fin.
Se taie căpşunile în bucăţi mici şi se stropesc cu sucul de la o jumătate de lămâie. Se topeşte ciocolata în baie de aburi. Se montează desertul în straturi, în pahare, borcane sau boluri.
Primul strat se pune din amestec de biscuiţi sfărâmaţi, flori şi mentă, o linguriţă de ciocolată, apoi căpşunile şi se repetă, ultimul strat trebuie să fie amestecul de biscuiţi cu mentă şi flori de panseluţe deasupra.
Pofta buna!