Prajitura cu caise si piscoturi

Printeaza

Prajitura cu caise si piscoturi din: caise, piscoturi, frisca, branza, zahar, lamaie.

Ingrediente:Prajitura cu caise si piscoturi

  • 20 pişcoturi
  • 1 kg caise
  • 400 ml frişcă lichidă
  • 400 g brânză cremoasă de vaci (bine scursă)
  • 300 g zahăr
  • 20 g gelatină (2 pachete)
  • 1 sticlută esenţă de lămâie

 

Mod de preparare:

Se bate frişca. Se pune gelatina la înmuiat timp de cca 10 minute cu o ceaşcă de apă rece, apoi se încălzeşte pe foc, dar nu se lasă să fiarbă.

Se amestecă bine brânza de vaci împreună cu zahărul, se adaugă frişca bătută,gelatina răcită şi esenţa de lămâie.

Intr-o tavă de cozonac de 32×12 cm se pune un celofan. Pe fundul tăvii se aşază un strat de pişcoturi, apoi un strat de cremă şi un strat de caise tăiate jumătăţi. Apoi se pune un strat de cremă şi se repetă schema până la epuizarea ingredientelor.

Se nivelează frumos crema deasupra şi se decorează prăjitura cu frişcă şi felii de caise. Apoi se dă tava la frigider cel puţin 2 ore.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.