Prajitura cu miere de albine si gris
PrinteazaPrajitura cu miere de albine si gris
- 1 ou
- 200g zahăr
- 50g margarină
- 5 linguri miere
- 700g făină
- 1 linguriţă bicarbonat
Ingrediente crema: 400g unt,1 lămâie,200g zahăr,300ml lapte ,50g griş
Ingrediente glazura: 50g unt ,5 linguri apă ,5 linguri zahăr
Mod de preparare:
Se pun într-o cratiţă, la foc mic, oul, zahărul, margarina şi mierea. Se adaugă şi bicarbonatul şi se ţine vasul pe foc, amestecând mereu, până când se închide compoziţia la culoare. Apoi se ia de pe foc şi, cât este fierbinte încă, se adaugă făina şi se amestecă bine.
Se pune compoziţia pe planşetă şi se frământă un aluat potrivit de tare, din care se coc pe dosul tăvii 4 foi.
Inainte de a întinde foile, aluatul se lasă 25 de minute să se odihnească.
Foile se umplu cu o cremă de lămaie care se prepară astfel: se fierbe grişul în lapte.
Se lasă să se răcească puţin şi apoi se adaugă untul frecat spumă cu zahăr şi zeama de la 1 lămâie. Foile se umplu numai după ce crema s-a răcit de tot. Deasupra prăjiturii se toarnă o glazură caldă obţinută prin fierberea timp de 5 minute a ingredientelor trecute mai sus.
Prăjitura se pune apoi la rece şi se taie numai a doua zi.
Pofta buna!
Mi-e pofta de un desert.