Prajitura simpla cu nuca
PrinteazaPrajitura simpla cu nuca din: untura, zahar, faina, lamaie, drojdie, praf de copt, lapte, smantana, nuca, oua, gem.
- 150 g untură de porc sau 200 g margarină
- 150 g zahăr pudră
- 500 g făină
- 3 gălbenuşuri
- coajă rasă de lămâie
- 1/2 cubuleţ drojdie
- un plic praf de copt
- 100 ml lapte
- smântână
Pentru umplutură:
- 400 g nucă măcinată
- 3 albuşuri
- un borcan gem de gutui
- zahăr vanilat
- 150 g zahăr pudră
Mod de preparare:
Se dizolvă drojdia în laptele călduţ, puţin îndulcit. Se amestecă bine margarina ţinută la temperatura camerei cu zahărul şi gălbenuşurile. Se amestecă făina cu praful de copt şi coaja rasă de lămâie.
Se adaugă în margarina frecată făina, maiaua şi se începe frământatul. Dacă este nevoie, se adaugă pentru frământat smântână, pentru a se obţine un aluat uşor de întins.
Aluatul bine frământat se împarte în două bucăţi egale. Se acoperă cu un prosop şi se lasă 15 minute la dospit.
Pentru umplutură, se bat spumă cele trei albuşuri, adăugând pe rând zahărul pudră, zahărul vanilat şi nuca măcinată.
Dacă este nevoie, în umplutură se pot pune 2-3 linguri de smântână, ca să poată fi uşor de întins peste aluat.
Se întinde prima foaie de mărimea unei tăvi de aragaz tapetată cu hârtie pentru copt. Se pune foaia întinsă în tavă şi se unge cu un strat subţire de gem.
Se întinde peste umplutură în strat egal şi se acoperă cu ultima foaie întinsă.
Se pune în cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 35-40 de minute.
Pofta buna!